Să înţelegem naţionalismul românilor Basarabeni !

Încep prin a afirma cu certitudine că în Republica Moldova, noua generaţie vorbeşte bine limba română, şi simte româneşte, cu precădere tinerii cu studii, inteligenţi şi serioşi. La întrebarea: există naţionlism Românesc in Basarabia ? Răspunsul poate fi doar unul, Da există ! Am cunoscut acolo tineri care fac cu adevărat cinste naţiunii noastre.

Fără aceşti tineri, fără sacrificiile lor, desnaţionalizarea ar fi fost victorioasă, poate tocmai acest fapt, chiar acestă agresivitate a rusofonilor a generat reacţia tinerilor români. Exista acolo mult rasism rusesc, un amalgam înpotriva firii, un amestec de internaţionalism comunist cu antifascism generalizat şi cu un soi de mesianism orthodox rusesc, greu de înţeles.

Vladimir Voronin, declara zilele acestea, că nu va permite rusofobie în Republica Moldova, dar românofobie va permite ? Dar rasism, apartheid şi mesianism ? Acesta a denumit în trecut de nenumarate ori, tricolorul românesc „steag fascist”, poporul roman, „ popor de ţigani”, iar România „stat imperialist”, iar într-o declaraţie se revolta deoarece in Chişinau circulă prea multe maşini cu numere de înmatriculare româneşti.

Naţionalismul in Basarabia se manifestă prin cultură şi prin militantism naţional creştin.

Total opus cu naţionalismul românesc, rasismul rusesc se manifestă prin ură, demni urmaşi ai bolşevicilor care jurau sa urască puternic.

Mai sus am folosit termenul aparthaid, să vă expic cum se manifestă acesta, sistematic, băştinaşii sunt umiliţi economic, educaţional, sanitar. Acesta se manifesta după cum ştim în perioada sovietică, iar dupa 27 august 1991, prin crearea de către numeroasele fundaţii ruseşti, a locutilor de muncă bine plătite numai pentru rusofoni, „rabota dlea ruskoiazacinih”, dar îndeosebi prin intoxicarea informaţională. La Chişinău apar zilnic publicaţii ruseşti de la Moscova cu pagini locale, şi o mulţime de ziare şi reviste locale, radiourile „Russkoie Radio”, „Radio Sanson”, „Avto Radio”, „Hit FM”, „Retro FM”, „Serebreannii dojdi”, „Radio na semi holmah”, etc, sunt mult deasupra concurenţei, şi asta pentru că au asigurate frecvenţe bune, şi sunt convins că acestea au fost obţinute cu ajutorul corupţiei, au dotări excepţionale, si salarii mari, asigurate desigur de către departamentele propagandei de la Kremlin. Televiziunea este unul dintre cele mai bune instrumente ale propagandei moscovite, multe şi bine dotate studiouri, reporteri, analişti, realizatori şi formatori de opinie, transmit fluxuri de ştiri foarte bune, reportaje on-line din cele mai instabile puncte ale mapamondului, şi foarte multe filme bune, iar daca un roman basarabean ar dorii să vadă un film pe un program românesc, iar fi aproape imposibil, aceştea neavând exerciţiul citirii subtitrării, obişnuiţi fiind dintotdeauna cu filmele dublate in rusa, iar cele dublate in română, au traduceri jenante. Aşadar omul, ca animal media, consumă ce este mai bun şi mai pe degeaba, consumând astfel o mare cantitate de românofobie ruseasca.

Mesianismul orthodox rus îl găsim spre exemplu, intr-un articol din presa promoscovită, apărut recent la Chişinău :„…sub o forma de confederaţie liberă a ţărilor ortodoxe (din care ar face parte şi România reîntregită) în frunte cu ţarul Rusiei… ”.

La paranteza „România reîntregită”, trebuie să adăugăm sintagme precum „teritoriul Moldovei” şi „Mitropolitul României”, folosite de Alexei al II-lea într-un interviu, antifiletismul (lupta împotriva Bisericilor Ortodoxe etnice), şi insistenţa mediatizării termenului „Moldova” de către polit-tehnologii rusi, ne arată cât se poate de clar că scenariul „confederaţiei libere de ţări ortodoxe în frunte cu ţarul Rusiei”, deşi vechi, este acum pus pe rol.

Deci nu trebuie să ne mire insistenţa agresivă cu care promotorii românofobiei, Igor Dodon şi Vladimir Voronin propagă ideea Moldovei Mari, Moldovei Istorice, care nu aparţine României, a dependenţei totale faţă de piaţa rusă, nu doar energetic , şi a dominaţiei înfumurate, ignorante şi violente a moldovenismului prorusesc asupra românismului proeuropean.

Să ţinem cont şi de situaţia dezastruoasă a publicaţiilor în limba română, abia gaseşti un ziar, o carte sau un CD în limba româna, intr-o ţară unde trăiesc 3,5 milioane de vorbitori de limbă română, dar cărţile in rusă ajung pentru 13 milioane de cititori, ce poate face bietul român în luptă cu invazia rusofoniei ? Se apără cum poate, se apără singur.

Se apără cu firea lui, cu tradiţia lui, cu hora, cu doina, cu arhitectura, puţină cât a mai rămas, cu Ştefan cel Mare, cu Eminescu, cu Tatal Nostru, se apără cu luimba cea română.

Şi cu câtă dragoste şi bunătate se apără, ţăranul român se adresează în Piaţa Centrală cu „domnule”, „doamnă”, asta în timp ce ruşii, ucrainienii, evreii, găgăuzii, bulgarii, adică rusofonii, folosesc termeni ridicoli, umilitori, ai epocii sovietice ca : „mujcina”, „jenscina”, „devusca”. În timp ce românul spune „nu vă supăraţi doamnă, cât costă ceapa ?”, rusofonul va spune „po ciom luk ?”…

Infatuarea lor nu cunoaşte limite, fiecare român vorbeşte perfect limba rusă, iar ruşii, deşi trăiesc acolo de zeci de ani, nu vor să înveţe nici măcar sa spună „Bună ziua !”. Ruşii, marea lor majoritate ajunşi acolo după 1945, pe roluri de comisari, ofițeri NKVD, funcţionari de toate nivelurile, reprezintă în jur de 6% din populaţie, primesc dreptul la cea mai solidă protecţie socială, cele mai mari salarii şi pensii.

Un alt fapt cert este că ruşii de la Moscova, în special politrucii din massmedia, din 1989 încoace vorbesc românii din Basarabia exclusiv de rău. Dacă este să luăm în seama media rusă, noi românii, suntem cel mai înapoiat popor de pe pamânt. Discursul rus este atât de urât, încât apare întrebarea legitimă: De ce urăsc rusii tât de tare poporul român ?

Zona de contact a „pustei ruse” şi implicit al Orientului cu Europa, se va face la graniţa de est a Basarabiei cu interpuşii ruşi, chiar dacă încă Odesa nu a urmat ordilele, şi nu a devenit Dombas sau Doneţ, nu mă îndoiesc că acest fapt va urma. Rusia va reprezenta încă mult timp un element perturbator asupra Europei (geografice), şi pentru a asigura acest hotar, este absolut necesară unirea celor două state româneşti. În baza votului Sfatului Ţării din 27 martie 1918, a Tratatului de Pace de la Paris din 28 octombrie 1920 şi nu în ultimul rând al votului Senatului SUA din iunie 1991.

Este aşadar poporul român din Bsarabia naţionalist, dar chiar acest popor lupta în linia întâi a civilizaţiei europene, strajă la hotarul său, astfel naţionalismul lor este o manifestare a bunului simţ, a dreptăţii de care au fost văduviţi, a omeniei întruchipate.

Dacă Europa nu vede acest lucru, nu realizează cine sunt cu adevărat locuitorii sai din est, vor condamna pe cei mai buni dintre ei la perpetuul blestem de a fi Lacrima de Sânge a României.